Securitate | Supraveghere | Monitorizare

cart
0

Cosul meu

0,00 lei

keyboard_arrow_down
Nu ai nici un produs in cos.

0

phone 0356.453.007

Termeni și condiţii

1. DISPOZIȚII GENERALE

Vizitarea sau cumpărarea prin orice mijloace (comandă online, telefonic, email, etc) a produselor de pe site-ul www.spy-shop.ro implică automat acceptarea termenilor și condițiilor de mai jos.
Acest site este întreținut și administrat de către compania SC SPYSHOP SRL, denumită în continuare Furnizor. Persoana fizică sau juridică care comandă și achiziționează produse prin intermediul site-ului www.spy-shop.ro, va fi denumită Client.

2. CONȚINUTUL SITE-ULUI

S.C. SPYSHOP SRL definește prin conținut, toate informațiile conținute pe site în forma de text, date, imagini (poze). Firma SC SPYSHOP SRL își rezervă dreptul de a actualiza sau de a modifica conținutul acestui site fără a anunța în prealabil. Întregul conținut al site-ului www.spy-shop.ro este proprietatea Furnizorului și este apărat de legile în vigoare pentru protecția drepturilor de autor. Folosirea fără acordul Furnizorului, a oricăror elemente din conținut, se pedepsește în conformitate cu legile în vigoare (administrativ, civil sau penal). Elemente din conținutul acestui site pot fi folosite sau copiate doar cu acordul scris al furnizorului. În cazul în care observați o încălcare a drepturilor de autor de către www.spy-shop.ro vă rugăm să ne trimiteți o înștiințare la adresa de email: office@spy-shop.ro

3. DECLINAREA RESPONSABILITĂȚII

Fotografiile, descrierea, caracteristicile și accesoriile produselor prezentate pe www.spy-shop.ro sunt doar cu titlu informativ, de aceea produsele livrate pot diferi în orice fel, fără o notificare prealabilă. SC SPYSHOP SRL face tot posibilul ca produsele livrate să respecte cât mai mult descrierile prezentate pe site. Totuși, în cazul în care conținutul produsului sau, unele caracteristici ale produsului au fost afișate greșit, iar livrarea nu s-a efectuat încă, Furnizorul își rezervă dreptul de a anula livrarea respectivului produs și de a anunța clientul în cel mai scurt timp despre eroarea apărută. Valoarea maximă a obligațiilor Furnizorului față de orice client, în cazul nelivrării sau livrării necorespunzătoare, este egală cu valoarea produselor încasate de Furnizor de la clientul respectiv. Furnizorul nu poate fi făcut răspunzător pentru cheltuielile conexe sau orice alte prejudicii cauzate clientului datorită nelivrării sau livrării necorespunzătoare a produsului.
SC SPYSHOP SRL nu își asumă responsabilitatea pentru scopul în care sunt utilizate produsele achiziționate. SC SPYSHOP SRL descurajează utilizarea produselor în afara legii și în afara normelor de bună cuviință. Clientul își asumă în totalitate responsabilitatea utilizării produselor achiziționate de la SC SPYSHOP SRL. Produsele comercializate pe acest site sunt recomandate în general persoanelor și autorităților care prin competența lor au dreptul de utilizare a echipamentelor de supraveghere și monitorizare. În cazul în care produsele sunt achiziționate de persoane fără competențe de monitorizare și supraveghere, acestora le revine obligația de a anunța persoanele supravegheate sau monitorizate de acest lucru. Orice încercare de încalcare a legilor Romaniei adusă la cunostință firmei SC SPYSHOP SRL va fi raportată de urgență organelor competente.

4. CONFIDENȚIALITATEA DATELOR PERSONALE

SC SPYSHOP SRL este operator de date cu caracter personal înregistrat la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal cu nr.19584 din 09/05/2011.

Conform cerințelor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, modificată și completată și ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, SC SPYSHP SRL are obligația de a administra în condiții de siguranță și numai pentru scopurile specificate, datele personale furnizate despre dumneavoastră, un membru al familiei dumneavoastră ori o altă persoană.

Scopul colectării datelor personale este onorarea comenzilor (eliberarea facturii, certificatului de garanţie și expedierea produselor), reclamă-marketing-publicitate (newslatter) și realizarea de statistici necesare dezvoltării serviciilor oferite.

Informațiile colectate de către SC SPYSHOP SRL având ca scop onorarea comenzilor, pot fi furnizate parțial companiilor de curierat pentru expedierea și livrarea coletelor.

Informațiile colectate de către SC SPYSHOP SRL având ca scop reclamă-marketing-publicitate (newslatter) nu vor fi furnizate/vândute sau închiriate unor terțe părti.

SC SPYSHOP SRL colectează de la clienții săi date cu caracter personal precum nume, prenume, e-mail, număr de telefon, adresă, etc. numai dacă acestea sunt furnizate în mod voluntar de către client. Refuzul furnizării a acestor date, duce la imposibilitatea procesării și finalizarii comenzilor transmise de către SC SPYSHOP SRL.

Conform Legii nr. 677/2001, clientul are dreptul de acces, intervenție asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale și dreptul de a se adresa justiției. Totodată, aveți dreptul sa vă opuneti prelucrării datelor personale care vă privesc și să solicitați ștergerea acestora. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteti adresa cu o cerere scrisă, datată și semnată la sediul firmei noastre, str. Acad.Remus Răduleț, nr.20, Timișoara sau prin e-mail la adresa office@spy-shop.ro.

S.C. SPYSHOP S.R.L. si www. spy-shop.ro si nu incurajeaza SPAM-ul, nu furnizeaza datele dvs de contact unor terti (persoane fizice sau juridice), nu vinde, nu ofera, nu face schimb de adrese de e-mail obtinute prin intermediul acestui site, nu divulga adresa dumneavoastra de e-mail altor persoane care acceseaza paginile acestui site, fara acordul dumneavoastra explicit.

Orice utilizator care a furnizat explicit pe site-ul www. spy-shop.ro adresa sa de email poate opta ca aceasta sa fie stearsa din baza de date a www.spy-shop.ro. Pentru a sterge informatiile furnizate de dvs din baza de date, este de ajuns sa ne contactati si sa cereti acest lucru telefonic, prin fax sau e-mail.
S.C. SPYSHOP S.R.L. este inregistrata si avizata de catre ANSPDCP (Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal) cu nr. de inregistrare nr.19584 din 09/05/2011.

S.C. SPYSHOP S.R.L. nu isi asuma responsabilitatea pentru pierderile de informatii datorate erorilor sau eventualelor probleme de securitate ale serverului ce gazduieste site-ul nostru, sau actiunilor unor terte persoane.

5. GARANȚIE SI COMFORMITATE

Garanția produselor achiziționate este de 12, 24, 36 sau chiar 120 de luni, în funcție de produsul achiziționat. Toate produsele achiziționate de pe site-ul nostru vor fi însoțite de certificat de garanție. Termenul de garanție decurge de la data emiterii facturii. Cumpărătorului i se garantează că în cazul defectării în condiții normale de utilizare, pe durata perioadei de garanție, produsul va fi reparat gratuit sau înlocuit, după caz, la sediul firmei noastre. Condițiile de garanție precum și procedura în cazul defecțiunii unui produs sunt detaliate în Certificatul de garanție. În cazul nereparării produsului, precum și a imposibilității de înlocuire a acestuia de către Furnizor, Clientul poate cere restituirea banilor sau achiziționarea altor produse din magazin. Valoarea maximă a obligațiilor Furnizorului în cazul nereparării sau neînlocuirii produsului este valoarea sumei încasate de către Furnizor de la acel Client, pentru acel produs.

Toate produsele cumpărate din magazinul nostru sunt noi și se livrează împreună cu certificat de garanție, certificat de calitate precum și instrucțiuni de utilizare și documentație tehnică. SC SPYSHOP SRL garanteaza autenticitatea si originalitatea produselor comercializate in magazinul www.spy-shop.ro si nu incurajeaza comercializarea produselor contrafacute.

6. PREȚURI ȘI TAXE

Prețul final plătit de către client la ridicarea coletului este format din prețul produsului afișat pe site + cheltuielile de livrare și de transport.
Plata se poate face ramburs(la ridicarea coletului) direct către firma de curierat, sau se poate face în avans, prin ordin de plată în baza unei facturi proforme.

Promoții și oferte speciale

Prețurile produselor de pe acest site sunt informative și pot suferi modificări neanunțate. Promoțiile și ofertele speciale sunt valabile în perioada de timp menționată, iar în cazul în care nu se menționează o perioadă de timp, acestea sunt valabile în limitele stocurilor disponibile.

În cazul epuizării stocului se vor oferi alternative prin prezentarea altor produse asemănătoare ca și aspect și specificații tehnice cu produsul comandat al cărui stoc s-a terminat.

Achizitii speciale. Anumite produse pot fi aduse la comanda sau confectionate special. Pentru aceste comenzi se poate percepe un avans sau chiar plata integrala in avans. Refuzarea sa neridicarea acestor comenzi in termen de 10 zile de la instintarea clientului ca se poate efectua livrarea, duce atat la anularea comenzi cat si la retinerea de catre Spy Shop a sumei platite drept avans. Produsele aduse la comanda sau confectionate special nu se pot returna!

7. SUPORT TEHNIC ȘI CONSULTANȚĂ PROFESIONALĂ

Având o experiență de peste 8 ani de zile, magazinul www.spy-shop.ro oferă clienților săi suport tehnic și consultanță de specialitate în limita resurselor disponibile. Suportul tehnic se oferă prin telefon sau prin email de către consultanții noștri de vânzări sau după caz, de către departamentul tehnic. Suportul tehnic oferit de societatea noastră constă în ajutarea și sprijinirea clienților să identifice d.p.d.v tehnic produsele solicitate, să verifice compatibilitatea produselor cu alte produse, să găsească soluții tehnice în funcție de cerințele și nevoile clienților, să configureze sisteme complexe de securitate în vederea achiziției, sa identifice si sa rezolve anumite erori ce pot aparea la instalare si programare.

Pentru că este aproape imposibil prin telefon sau prin email, nu se ofera suport tehnic pentru instalarea, configurarea și programarea sistemelor de securitate (antiefractie, supraveghere video, antiincendiu, control acces, interfonie și videointerfonie, etc.). Pentru astfel de servicii vă recomandăm să apelați la firme specializate și avizate de către Poliția Română să desfășoare activități de instalare sisteme de securitate iar pentru sisteme de detectie si avertizare la incendiu aveti obligatia sa apelati la serviciile unei firme autorizate de catre Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta.

8. LIVRAREA PRODUSELOR

Produsele achiziționate de pe site-ul www.spy-shop.ro vor fi livrate doar pe teritoriul Romaniei prin intermediul serviciului de curierat rapid sau al Poștei Române.
Termenul de livrare este de 48 ore, dacă nu se specifică altfel, socotit de la data preluarii comenzii dvs. Acest termen este orientativ, el putând fi modificat din motive independente de voința noastră. În cazul în care produsele comandate vă vor fi livrate în mai multe transe, dvs. veți achita doar cheltuielile de livrare aferente primului colet. În cazul în care unul sau mai multe dintre produsele comandate nu se mai află pe stoc, veți fi înștiințat. Produsele se livrează în limita stocului disponibil. În cazul produselor care nu se află pe stoc sau în cazul comenzilor mari, termenul de livrare poate crește până la 3 săptămâni. Plata se poate face ramburs (la ridicarea coletului) direct către firma de curierat, sau se poate face în avans, prin ordin de plată în baza unei facturi proforme.
Cheltuielile de livrare și transport sunt suportate de către Client pana in limita a 1000 de ron. Peste aceasta limita orice taxa de transport este asigurata de compania noastra.

9. RETURNAREA PRODUSELOR

Potrivit Ordonantei de Urgenta Nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, consumatorul are dreptul să notifice în scris compania că renunță la cumpărare, fără penalități și fără invocarea unui motiv, în termen de 14 zile calendaristice de la data intrării în posesia fizică a produselor de către client.

Procedura completa de returnare a produselor, precum si formularul de returnare le gasiti aici.

Recomandari pentru returnarea produselor achizitionate: Marfa se returnează în forma sa originală, fără a fi deteriorata, cu etichetele intacte, fara a prezenta urme vizibile de folosire, cu o xerocopie după factură, pe adresa noastră. Returul se face prin colet cu acceași firmă de curierat rapid cu care a fost livrat. Cheltuielile de returnare vor fi suportate de client iar rambursarea contravalorii produsului se va face în cel mult 14 zile calendaristice de la retur. Nu se acceptă pentru returnare produsele care prezintă modificări fizice, lovituri, ciobiri, zgârieturi, şocuri etc. SC SPYSHOP SRL poate percepe taxe suplimentare pentru returnarea produselor uzate, desigilate, deteriorare, fără ambalaj etc. pentru readucerea lor la starea iniţială, aceste taxe pot avea o valoare între 10 şi 50% din valoarea iniţială a produsului, în funcţie de gradul de afectare al formei iniţiale al coletului şi/sau produsului.

10. TENTATIVĂ DE FRAUDĂ

Orice tentativa de acces neautorizat a bazelor de date, datelor personale, serverului sau conținutului site-ului www.spy-shop.ro va fi raportată autorităților competente și va face obiectul unei plângeri penale către acestea.

     11. LITIGII

Orice litigiu apărut între Clienți și Furnizor va fi rezolvat pe cale amiabilă. Pentru conciliere interna gratuita, sunati la numarul 0754.823.549, oricand in timpul programului de lucru de luni pana vineri intre 10:00 si 18:00 si cereti cu domnul Ciocan Raul. În cazul în care nu s-a reușit rezolvarea conflictului pe cale amiabilă, competența revine Instanțelor de Judecată Române, de pe raza municipiului Timișoara. 

Prin vizitarea și cumpărarea de produse prin orice mijloc (comanda online, telefonic, email, etc), Clientul confirmă că a citit și acceptat termenii și condițiile de mai sus. Utilizarea site-ului de către Client pentru informare implică totodată acceptarea necondiționată a acestor termeni și condiții. În cazul în care nu sunteți de acord cu acești termeni și condiții, vă rugăm să părăsiți acest site.