Termeni și condiții

 

Dispoziții generale

Folosirea aplicației "SPYSHOP B2B" reprezintă acordul tău de a accepta termenii și condițiile cuprinse în acest document. Pentru o mai buna funcționare a aplicației "SPYSHOP B2B", ne rezervăm dreptul de a modifica acești termeni și condiții fară notificări prealabile. Înainte de fiecare utilizare verificați termenii și condițiile pentru a vedea forma acestora la data utilizării în cazul în care termenii și condițiile au suferit modificări.

 

Definiții și termenii utilizați

Furnizor: Persona juridică SC SPYSHOP SRL persoană juridică română, cu sediul social în Timisoara, Str. Sfinții Apostoli Petru și Pavel nr. 3, etaj mansardă, biroul nr. 13, jud. Timiș, înmatriculată sub nr. J35/229/2009 în Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, având CIF RO 25051565, proprietar al aplicației SPYSHOP B2B.

Instalator: Persoană juridică sau fizică, ce solicită, preia, gestionează și implementează serviciul de montaj/instalare/configurare a sistemelor de securitate comercializate de către SC SPYSHOP SRL prin intermediul aplicației.

Beneficiar: Persoană juridică sau fizică, ce beneficiază de un serviciu de montaj/instalare/configurare din partea Instalatorilor prin intermediul aplicației SPYSHOP B2B.

SPYSHOP B2B: Aplicație software ce permite interconectarea și colaborarea din Instalatori și Beneficiari

Cont – forma de identificare pe platforma SPYSHOP B2B, compusă dintr-o adresă de e-mail și o parolă, cu ajutorul căreia un Instalator poate intra pe platforma și poate prelua lucrări care cuprind informații de contact (Nume, Prenume, telefon, Adresă) despre Beneficiar.

Lucrare – Serviciu de montaj/instalare/configurare a sistemelor de securitate, solicitat de către un beneficiar prin intermediul aplicației SPYSHOP B2B.

Ofertă – Modalitatea prin care Instalatorul raspunde cerințelor clientului, care conține dar nu se limitează doar la: evaluarea inițială a ofertei de preț și durata în care lucrarea va fi finalizată, inclusiv orice alta informație relevantă și utilă pentru client.

Rating -  forma de exprimare a gradului de satisfacție a unui beneficiar față de un instalator și serviciile oferite de acesta în urma unei lucurari publicate. Aprecierea se exprimă sub formă de stele, pe o scară de la 1 (fiind cea mai mică) la 5 (fiind cea mai bună) care poate conține și o părere scrisă pentru a oferi mai multe informații.

 

Scopul Aplicației

Aplicația SPYSHOP B2B are scopul de a oferi acces rapid beneficiarilor care doresc un serviciu de montaj/instalare/configurare pentru un sistem de securitate, către instalatorii ce prestează astfel de servicii și care sunt înregistrați în aplicație.

 

Accesul la aplicație

Pentru ca un beneficiar să aibă acces la serviciile oferite de un instalator, acesta are trei variante prin care poate solicitat acest lucru, și anume:

- Prin bifarea căsuței “Vreau Instalare” la finalizarea unei comenzi pe site-ul www.spy-shop.ro

- Prin completarea formularului din pagina “Vreau instalare” din site-ul www.spy-shop.ro

- Telefonic, în urma unei comenzi deja finalizate în magazinul online www.spy-shop.ro

Pentru ca un instalator să aibă acces în aplicația SPYSHOP B2B și să poată solicita și prelua o lucrare, acesta trebuie să fie partener autorizat al furnizorului. Detalii despre cum puteți devenii partener autorizat găsiți pe site-ul www.spy-shop.ro la secțiunea Parteneri VIP.

Aplicația SPYSHOP B2B este disponibilă, poate fi descărcată și instalată pe orice telefon mobil ce are sistem de operare Android sau iOS. Aplicația este gratuită!

 

Descrierea Aplicației

După ce instalatorul a fost înregistrat că partener autorizat, acesta vă primi acces în aplicație. Fiecare instalator va avea acces la lucrările în județul în care a solicitat înregistrarea ca partener.

În momentul în care un beneficiar solicitată un serviciu de montaj/instalare/configurare, în tabul “DISPONIBILE” din cadrul aplicației vor apărea date despre serviciul respectiv, fară a avea acces la datele clientului. În cazul în care un instalator dorește să preia lucrarea respectiva și apasă butonul de preluare, acesta va primi datele de contact alea beneficiarului.

Primul partener autorizat (instalator) care va prelua o lucrare dispobilă va fi cel care va avea acces la datele beneficiarului și va avea obligația să furnizeze serviciul. Se vă respecta principiul “primul venit, primul servit”.

In cazul in care Beneficiarul nu accepta, din orice motiv, oferta Instalatorului, Instalatorul are obligatia de a renunta la lucrare, aceasta devenind din nou disponibila in sectiunea Lucrari disponibile.

 

Obligațiile Instalatorului

Instalatorul are obligația să preia doar lucrări pe care are certitudinea că le poate executa și finaliza.

Instalatorul are obligația să presteze servicii de montaj/instalare/configurare de o înaltă calitate.

Instalatorul se obliga să aibă o atitudine cinstită, civilizată și plină de curtoazie față de beneficiari și să răspundă cu solicitudine oricărei reclamații provenite de la aceștia.

Instalatorul este obligat să aibă un comportament și limbaj adecvat, cât și o ținută vestimentară corespunzătoare.

Instalatorul are obligația în momentul exercitării serviciului să aibă în dotare toate sculele, utilajele și echipamnetele necesare executării serviciului în condiții optime, cât și să presteze serviciile prin personal calificat.

Instalatorul are obligația de a deține toate avizele și autorizațiile necesare prestării serviciilor pe care le contractează prin intermediul aplicației.

Instalatorul are obligația de a emite factura pentru serviciile prestate conform ofertei acceptate de către beneficiar.

Instalatorul se obliga să îi ofere beneficiarului o garanție de buna execuție a serviciului de minim 12 luni.

Instalatorul are obligația să respecte termenele prevăzute în aplicație și anume:

- 48 ore lucrătoare pentru a efectua vizita la locația desfășurării serviciului și a transmite oferta către beneficiar

- 10 (zece) zile lucrătoare pentru a finaliza serviciul de instalare.

În cazul în care, instalatorul nu poate duce la bun sfârșit obligațiile legate de vizită, ofertare și instalare, acesta are obligația în timpul cel mai scurt să renunțe la lucrare în aplicație și să notifice clientul.

Instalatorul se obligă să presteze serviciile pe baza cererilor primite de la beneficiar în conformitate cu legile în vigoare ale statului român.

Instalatorul se obligă să folosească datele clienților exclusiv în scopul pregătirii ofertei și finalizării lucrării. Utilizarea acestora în alt scop înseamnă o încălcare a prevederilor contractuale și legale.

Instalatorul va respecta cadrul legislativ aplicabil privind protecția datelor și Regulamentul general privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal în Uniunea Europeană (GDPR), conform rolurilor corespunzătoare ale acestora de operator, respectiv de persoană împuternicită de către operator, conform celor ce urmează.

Prelucrarea datelor face referire la orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra unor seturi de date cu caracter personal, precum culegerea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea datelor.

 

Obligațiile Furnizorului

Furnizorul își rezervă dreptul de a modifica sau întrerupe serviciul transmiterii cererilor, temporar sau permanent, fără notificare prealabilă.

Furnizorul își rezervă dreptul de a modifica termenii și condițiile de utilizare, adăugând data modificării. În cazul în care instalatorul sau beneficiarul nu este de acord cu condițiile colaborării, ar trebui să întrerupă imediat folosirea serviciul de transmitere a cererilor. Folosirea serviciului constituie un acord cu termenii și condițiile de utilizare.

Furnizorul își rezervă dreptul de a vizualiza evaluările clienților și conturile instalatorului sau beneficiarului pentru a asigura o calitate superioară serviciilor oferite beneficiarilor.

Furnizorul își rezervă dreptul de a întrerupe colaborarea cu orice instalator, fără notificare prealabilă.

 

Declinarea responsabilității furnizorlui

Furnizorul este un simplu intermediar între cele 2 părți, relația contractuală stabilindu-se direct între beneficiar și instalator.

Furnizorul oferă un serviciu total gratuit, fară absolut nici un cost pentru instalator sau beneficiar, și nu este parte și nu se implica în relația dintre instalator și beneficiar.

Furnizorul nu este responsabil pentru eventualele dispute între beneficiar și instalator, și nici pentru acordul, pregătirea, executarea și consecințele care pot apărea în timpul executării lucrării, sau că urmare altor relații între beneficiar și instalator.

Furnizorul nu garantează nici beneficiarului executarea lucrării pentru care a fost trimisă cererea și nici instalatorului încasarea prețului serviciilor prestate.

Instalatorul este informat că transmiterea cererilor nu garantează un acord final cu beneficiarul sau cu o terță parte în numele căreia a fost trimisă cererea. Furnizorul transmite mai departe cu ajutorul aplicației doar cererile pe care le-a primit de la beneficiar.

Furnizorul nu este responsabil pentru eventualele daune provocate de instalator beneficiarului și nici de eventuale daune provocate de către beneficiar instalatorului.

Evaluarea Instalatorului

După fiecare lucrare, beneficiarii vor putea face o evaluare a instalatorului. Evaluarea instalatorilor va fi disponibilă doar furnizorului, și va arata gradul de satisfacție al beneficiarului pentru serviciul prestat.

Evaluarea se exprima sub forma de stele, pe o scară de la 1 (fiind cea mai mică) la 5 (fiind cea mai bună) și poate conține și o părere scrisă pentru a oferi informații suplimentare.

 

Intreruperea colaborării

În orice moment, beneficiarul poate solicita intreruperea colaborării intre el și furnizor. Solicitarea se face în scris către adresa de email b2b@spy-shop.ro sau la telefon 0754.823.549

În orice moment, instalatorul poate solicita întreruperea colaborării cu furnizorul. Solicitarea se face în scris către adresa de email b2b@spy-shop.ro sau la telefon 0754.823.549

Furnizorul își rezervă dreptul în orice moment să întrerupă colaborarea între el și beneficiar cât și intre el și instalator.

Ne rezervăm dreptul ca în cazul unui grad de evaluare scăzut, sau pentru nerespectarea obligațiilor ce îi revin, instalatorului să îi fie retras dreptul de acces în aplicație.

 

Confidentialitatea datelor personale

Instalatorul poate accesa informațiile personale ale clientului, care includ cel mai adesea: numele și prenumele, numărul de telefon, adresa și informațiile cu privire la comanda clientului. Instalatorul poate utiliza și procesa datele numai în scopul pregătirii ofertei și finalizării lucrării.

Instalatorul se asigură că datele referitoare la beneficiari, obținute prin intermediul apicatiei vor fi utilizate în conformitate cu Regulamentul General Privind Protecția Datelor (GDPR) și cu alte reglementări în vigoare.

Instalatorul se obligă să protejeze și să păstreze în mod corespunzător datele referitoare la beneficiari pe care le primește spre prelucrare. Aceasta include:

- protejarea adecvată, prin utilizarea de parole, a adreselor electronice și a numerelor de telefon la care vă primi cererile de ofertă, precum și împiedicarea accesului persoanelor neautorizate;

- protejarea calculatoarelor și protecția împotriva accesului ilegal la acestea;

- să nu lase nesupravegheate hârtii sau acte ce conțîn date personale sau aruncarea acestora la coș fără a fi distruse în prealabil.

Instalatorul se obligă să șteargă datele referitoare la clienți de îndată ce păstrarea lor nu mai este necesară pentru pregătirea unei oferte sau pentru furnizarea unui serviciu beneficiarului.

În cazul încălcării securității datelor, instalatorul se obligă să informeze imediat autoritatea de control competentă, furnizorul și beneficiarul.

Beneficiarii își exprimă în mod expres acordul pentru ca furnizorul să comunice către instalatori numele și prenumele, numărul de telefon, adresa și informațiile cu privire la comanda acestuia.

Ulterior legării unei relații directe între instalator și beneficiar, responsabilitatea furnizării datelor și prelucrării datelor cu caracter personal aparține beneficiarului și respectiv instalatorului.

Soluționarea litigiilor

Orice litigiu apărut între Furnizor și Instalator ori între Furnizor și Beneficiar cu privire la aplicație va fi rezolvat pe cale amiabilă. Pentru conciliere internă gratuită, sunați la numărul 0754.823.549 sau email b2b@spy-shop.ro, oricând în timpul programului de lucru de luni până vineri între 10:00 și 18:00.

În cazul în care nu s-a reușit rezolvarea conflictului pe cale amiabilă, competența revine instanțelor judecătorești competente, de pe raza municipiului Timișoara.